VLAD SCUTELNICU

AȘTEPȚI SĂ-ȚI BATĂ DUMNEZEU LA UȘĂ

aștepți tot mai des

în ultima vreme să-ți bată

Dumnezeu la ușă

să nu te întrebe nimic

doar să-ți bată

dar nu e nici măcar sectoristul

să te anunțe că ți-au fost

 furate ornamentele roților mașinii

ori că

că deh! locuiești la etajul IV și ai

vedere la stradă nu

în spatele blocului unde e

parcarea aceea nenorocită

nu e

nici vecinul vecin cu dormitorul

tău să te amenințe furtunos

birjărește domnule dumneata

nu-ți bați niciodată nevasta nu

asculți manele nu scuipi semințe 

nu mănânci mici nici nu bei

bere la iarbă verde duminica nu...nu...

? ce

dracu

mai cauți la noi pe scară eu

te dau pe mâna poliției pentru

complicitate cu

liniștea la neliniștea noastră

a celor civilizați ce dracu

nici măcar nu-ți scârție patul

noaptea

ce vrei să fac îi spui sunt sărac

nimeni nu se uită la mine

ziua și noaptea se consumă scurt și abrupt

ca timpul unei respirații

rătăcită prin gânduri lumina pare

o amintire

port o cruce de paie ce oricând poate

să ardă la scânteia din cuvinte

și-apoi

nimic nu-mi lipsește

din tot ce am

nici măcar vulturii nu-mi mai aruncă aripi

nici brațele mele nu se mai lipesc

de pene

regret dar faptelor mele nici îngerii nu

le mai picură mir

tot ce mai vreau e 

să înving frigul din mine încât

să nu mai pară ciudată căldura

pietrelor

descheiat la frustrări

înotând în confortul eșecului

fără a poseda proprietăți

în Bel Air din L.A.

ori mine de diamante în South Africa

îți vei încheia mărturisirea invadat

de sinceritate

regret dar nu mai fac nicio filosofie

de mult

nici măcar cea a vulgului

aștept să-mi bată Dumnezeu la ușă

aștepți

aștepți și preferi să-

ți (pe)treci ochi care se umflă

cresc

                cresc 

                                  cresc/și

ajung cât două baloane de heliu ce-

ți poartă trupul ca pe o nacelă 

sus sus mult deasupra

pământului unde întâlnești sânii superbi

ai pământencei cu piciorele pierdute

în stele

aștepți aștepți și te-ntrebi

: ? poeții Atlantidei unde sunt

! plutesc iată-i că plutesc

și pe pielea ochilor lor stau

să pleznească

sunetele acestui poem

atâtea câte au încăput

atâtea câte au ajuns până la ei

atâtea câte au rămas

stau să plezneasă

aștepți

 

LUCIAN ALEXA

 AMPRENTA ANGOASELOR

Rugăciuni sterpe, fețe livide

îi furnică spinarea Bunului Dumnezeu

îngerași dolofani cu aripioare de spumă

Îl scarpină de-a lungul eternității

așchii de lumină

ca niște psalme prospăt rostite

dau iama ăn creierul meu

gelatina geme nițel

face bulbuci

dar încă nu dă în clocot

stau răstignit pe jegul covorului din sufragerie

par fericit

vene dracul și mă dezmoștenește de picioare

pleacă într-o lungă călătorie pe mare

mâinile o iau hai-hui prin pustie

după o cruce sau o coroană de spini

nici că-mi pasă

îmi degresez sufletul cu ceva

imagini porno

sunt aspre sunt burdușite cu gemete

cică fac bine și la digestie

mi-e o poftă nebună de moarte

să trag oblonul și să chiui în voie

să fumez numai marijoana

să fac chefuri nebune

nimeni să nu se mai intereseze de mine

când prietenii vor aprinde câte o lumânare

să-i trag de mustăți și de nădragi

femeilor să nu le fie rușine

când se vor apleca deasupra mea

că n-au chiloți

Domnul drac ce-mi persecută carnea și pe drum

a ieșit în stradă și dirijează circulația spre țintirim

e forfotă mare, lume pestriță

stupoare

mi-e poftă de-o bere

și de-o durere în spate

de-o știre furată

dintr-un subtext igrasios

și de-un copănel de înger voios

cuvintele nu-mi mai ating beregata

se furișează ca niște viermișori rozalii

printre porii țărânii

confiscă și ultimile zvonuri despre viață

încrustându-le pe o tablă de șah

pe tarabele infernului sunt expuse

fraze bombastice , virgule oligofrene

mentă și codița șoricelului

alături de suspinuri mătăsoase, inimi betege

și ficați alterați

la o palmă distanță

glande lacrimogene și gânduri pline de spârcuri

Lucian e pe catafalc

mi se îndeasă vată și formol

prin toate cavitățile

în suflet se lucrează fin

cu o pensetă sterilă

se decupează sentimente, emoții

bob cu bob, picătură cu picătură

cu sigurață, toate aceste chițibușuri

au un singur scop

de a mă reconstitui la nevoie

după amprenta angoaselor