ELEGIA FIECĂRUIA
Sunt încredințat că ne mai privim
unul pe altul, îndelung, pe-ndelete,
deși de pe țărmul orizontului meu
îmi apari doar în flăcări, flăcări lungi, violete.
Infern, paradis, purgatoriu,-n orice
ipostază ai fi ești un foc fără seamăn,
putând să aud cum se topesc elementele
trupului tău, ale ochiului geamăn.
Îmi trebuie o mască de cobalt ca a oțelarilor,
îmi trebuie un costum ca al pompierilor ignifug,
să mă apropii de văpăile tale
ca amant curios, ca (din viață) transfug.
Nu mă mai gândesc la Parpangel sau Dante,
în felul său fiecare ajunge-n infern
pe balauri, pe biciclete, pe poante,
iubirile numai sub pământ se discern,
Se filtrează, se purifică, se verifică,
fiecare cu asemănătoarea lui disperare:
din hadesul de sus în hadesul de jos
coboară ca la o stație următoare.
